Activități umanitare 2018-07-24T11:03:39+00:00

Dezvoltarea umanității prin tehnologie și educație

Contribuția DocProcess în societate

Suntem norocoși să fim într-o companie care se bazează pe umanitate. Aceasta este o companie care, prin natura sa, este concepută pentru a ajuta întreaga societate. Contribuția cea mai evidentă a DocProcess este crearea de instrumente care să elimine utilizarea hârtiei din lumea de business. La un nivel mai profund, suntem într-o afacere care ajută echipele să își valorifice cât mai mult abilitățile prin eliminarea proceselor manuale și repetitive.

Dar ne place să mergem și mai departe. De aceea, în fiecare an ne implicăm într-un proiect comunitar special, pentru care dedicăm timp și resurse financiare. Descoperiți contribuția DocProcess în societate:

Am oferit copiilor un an școlar mai luminos

În anul 2017 am colaborat cu Asociația Valentina, un ONG dedicat ajutorării copiilor cu condiții materiale precare, pentru ca aceștia să-și continue educația. ONG-ul oferă servicii post-școlare, precum și sprijin direct pentru acei copii care riscă să abandoneze școala din cauza sărăciei. Echipa DocProcess s-a implicat în pregătirea a peste 40 de pachete școlare, care conțin materiale de învățare de la papetărie la cărți pentru viitorul an școlar.

Considerăm tehnologia digitală și educația ca fiind inseparabile în zilele noastre. Fără acestea nu putem ajunge departe în cariere în următorii ani. De aceea am ales să susținem copiii la școală și suntem fericiți că am găsit Asociația Valentina cu care putem colabora pentru activitatea noastră umanitară – Daniela Apolozan, COO

automate
automate

Am plantat copacii viitorului

Proiectul a avut loc în 2016, în parcul național Buila-Vânturarița, singurul parc național creat cu eforturile unui ONG – Kogayon. Echipa Kogayon este dedicată conservării faunei sălbatice și eco-turismului din regiunea Oltenia. Întreaga echipă DocProcess a fost prezentă în parc și a ajutat la decorarea unui traseu turistic.

Considerăm că tehnologia digitală poate fi utilizată pentru a proteja mediul înconjurător și pentru a genera un viitor sustenabil pentru toată lumea. DocProcess face exact acest lucru pentru clienții noștri, ajutându-i să digitalizeze procesele de business și să elimine hârtia. Suntem cu adevărat bucuroși să îi avem pe cei de la Kogayon alături de noi și să contribuim la conservarea mediului înconjurător – Daniela Apolozan, COO.

Aveți un proiect interesant care se potrivește cu viziunea noastră?

Hai să ne auzim!