Producătorul de software financiar Allevo și compania de automatizare a proceselor financiar-contabile DocProcess și-au anunțat astăzi parteneriatul tehnologic în FinTech. Cele două companii românești vor colabora pentru a asigura interoperabilitatea sistemelor proprii, dar și pentru a livra servicii unice pe piața europeană, dedicate băncilor și clienților corporate.

Allevo oferă servicii software care ajută instituțiile financiare, companiile și administrația publică să proceseze tranzacții financiare și să se conformeze reglementărilor și standardelor în vigoare.

DocProcess furnizează servicii complete de automatizare a proceselor financiar-contabile, de achiziții și logistică, fiind unul dintre principalii promotori ai facturării electronice susținute de Inteligență Artificială, OCR și RPA.

DocProcess si Allevo parteneriat românesc in FinTech

Colaborarea dintre cele două companii asigură un set complet de servicii pentru bănci și corporații, care sunt astfel scutite de operațiuni manuale și de timpul dedicat sincronizării și procesării. Soluția automatizează fluxurile dintre ERP-uri și sistemele de core banking, precum și cele dedicate procesării documentelor pe fluxurile de Purchase 2 Pay și Order 2 Cash. Totul, fără utilizarea documentelor pe suport hârtie și cu reconcilierea contabilă a fluxului financiar.

Scopul nostru, prin acest parteneriat, este să concepem un ecosistem digital în care furnizorii, cumpărătorii și băncile, precum și fintech-urile tot mai numeroase, să poată colabora 100% digital prin fluxuri armonizate și automatizate. Având în vedere cele 2 directive europene – PSD2 (Open Banking) și EU 55/2014 privind obligativitatea facturării electronice pentru achizițiile publice, credem că acum este momentul oportun să venim cu soluții integrate, pentru toți acești jucători. – Liviu Apolozan, CEO DocProcess.

Suntem încântați să anunțăm acest parteneriat cu DocProcess, o companie asemănătoare și în același timp complementară din punct de vedere al expertizei și soluțiilor cu Allevo. Încă de la începutul relației, ambele companii au explorat oportunități identificate la nivelul pieței financiare. Echipele DocProcess și Allevo au conceput o serie de soluții software care pun la dispoziția instituțiilor financiare un flux complet automatizat, bazat pe standardele și reglementările impuse. – Sorina Bera, CEO Allevo.

În plus, parteneriatul implică și dezvoltarea unor noi produse FinTech unice pe piața internațională, dedicate băncilor și FinTech-urilor. Aceste produse vor ușura semnificativ efortul operațional depus pentru activități de factoring și creditare și deschid oportunități de noi servicii către clienții băncilor, bazate pe Inteligență Artificială și comunicare prin API-uri.

Despre DocProcess

Cu acționariat 100% românesc și cu birouri în București și Grenoble, DocProcess oferă servicii de intermediere și automatizare a proceselor și a documentelor cu ajutorul roboților, în cloud, în domeniile financiar-contabil, logistică și achiziții.

Peste 3200 de companii partenere la nivel internațional și-au armonizat și automatizat procesele, obținând economii de 60-80% în departamentele de Accounts Payable si Accounts Receivable.

Platformele DocProcess automatizează sarcinile repetitive ale proceselor de control factură furnizor (Purchase 2 Pay) sau de contabilitate clienți (Order 2 Cash) și eliberează angajații de munca manuală, repetitivă și de utilizarea documentelor pe suport de hârtie.

www.doc-process.com

 

Contact:

Ileana Chermenschi
Marketing & Partnerships Director
ileana.chermenschi@doc-process.com

Despre Allevo

Allevo este o companie furnizoare de soluții software care sprijină instituțiile financiare să reducă costul total al investiției și să atingă interoperabilitate de-a lungul întregului lanț de distribuție. Acestea se bazează pe aplicații distribuite in regim open-source și procesează tranzacții purtătoare de valoare, automatizează fluxuri de operațiuni și asigură conformitatea cu diversele standarde și reglementări din industria financiar-bancară.

Distribuția garantată de Allevo crește competitivitatea, elimină riscul operațional și face sistemele de procesare a tranzacțiilor financiare accesibile și pentru întreprinderile mici și mijlocii.

www.allevo.ro

Contact:

Adriana Costea
Marketing Manager
adriana.costea@allevo.ro