>>DocProcess caută Project Manager

DocProcess caută Project Manager

2019-02-19T15:55:13+03:00By |Categories: Joburi|Tags: , , |0 Comments

19.02.2019

Nu vrem să schimbăm lumea, dar putem să-ți schimbăm munca în ceva plăcut, mai eficient și complet lipsit de rutină. Pentru asta, avem în primul rând nevoie de tine – un Project Manager inteligent și persuasiv, gata să transforme haosul în ordine și să-și testeze abilitățile pe proiecte cu tehnologii avansate precum arhitectura microserviciilor, RPA, machine learning și facturare electronică.

Cu ce te vei ocupa

Te vei ocupa de procesul de pre-vânzare, planificare și livrare de proiecte pentru integrările aplicațiilor noastre și pentru dezvoltarea de module personalizate.

  • vei susține și organiza activitatea de pre-vânzare cu toate departamentele implicate (Vânzări, IT, Marketing)
  • te vei implica activ în managementul de proiect al ofertelor – identificarea oportunităților și a obiectivelor, conceperea și contribuirea la conceperea ofertelor, suport pentru negocieri
  • vei fi responsabil pentru definirea plajei de obiective, sincronizarea echipelor și managementul persoanelor cheie
  • vei organiza structura proiectului și procedurile de lucru (metode, instrumente, KPIs etc)
  • vei crea planuri de proiect cu obiective, timp de execuție, resurse, buget, livrabile, planuri de micșorare a riscului, cereri de schimbare și probleme de calitate și vei documenta specificațiile de proiect
  • vei evalua impactul cererilor de schimbare: resurse, probleme tehnice, dependențe și constrângeri.
  • vei gestiona activ proiectele asigurându-te că obiectivele de proiect sunt satisfăcute (în timpul și bugetul aprobate)
  • vei supraveghea progresul proiectelor și potențialele riscuri și vei face management proactiv al celor din urmă, raportând în mod constant
  • vei comunica progresul proiectului la nivel de companie
  • vei asigura comunicarea internă și training-ul necesar acolo unde proiectele livrate sau cele în funcțiune o cer

Ce ar trebui să știi pentru a te integra perfect în echipă

  • Experiență minimă relevantă de 5 ani
  • Familiaritatea cu munca atât pentru proiecte Scrum, cât și Waterfall
  • Familiaritatea cu suita de aplicații Atalssian (Jira/Confluence)
  • Abilități bune de prezentare
  • Abilități bune de management al persoanelor
  • Engleză – fluență la nivel profesional
  • Franceză – de dorit, dat fiindcă una din echipele de dezvoltare IT se află în Grenoble.
  • Certificări de project management

Cum ar trebui să fii pentru a te integra perfect în echipă

Angajăm în primul rând pentru atitudine și doar în al doilea rând pentru aptitudine. Credem că orice aptitudine poate fi antrenată, dacă există mentalitatea potrivită. De aceea încercăm să ne valorificăm la maxim oamenii de la care așteptăm:

  • hotărârea de a continua chiar și când lucrurile se complică
  • onestitatea de a-ți admite greșelile și a învăța din ele
  • agilitate și adaptabilitate
  • o minte curioasă și, pentru că ăsta ne este obiectul de activitate…
  • o pasiune pentru fintech, RPA și optimizarea proceselor

Din partea noastră

Îți garantăm că vei avea oportunitatea de a lucra într-o cultură de tip start-up, de a construi ceva de la zero care va avea impact asupra a mii de consumatori. Îți vom pune totul la dispoziție pentru a învăța, indiferent de uneltele, tehnologiile sau suportul necesar. În plus, îți vom oferi fructe proaspete, tichete de masă, tichete cadou, asigurare medicală, decontarea transportului și cafea foarte bună.

Despre DocProcess

DocProcess este o companie românească cu peste 14 ani de experiență în managementul documentelor și automatizarea proceselor. Oferim servicii digitale de business (automatizarea proceselor de Purchase to Pay, arhivare digitală) pentru peste 3200 de companii la nivel mondial, cu peste 25 000 de utilizatori individuali. Platforma noastră de servicii – DocExchange – este o soluție preconfigurată, bazată pe cloud, destinată furnizorilor de servicii digitale și de servicii BPO. De la companii mari la IMM-uri, din retail la industria auto, avem soluțiile potrivite pentru digitalizarea proceselor financiare, de contabilitate, logistică, achiziții și producție. Află mai mult la www.doc-process.com

Trimite-ne un CV