Te conectăm cu lumea prin intermediul Peppol
DocProcess este certificat ca Peppol Access Point Service Provider. Acest lucru îți facilitează conectarea rapidă cu Rețeaua Peppol și îți permite să realizezi schimburi de documente în mod rapid și securizat, cu orice partener comercial din această rețea.
Ce este Peppol și cine îl folosește?
Peppol reprezintă o rețea și un set de specificații create pentru a facilita schimbul de documente electronice între companii. În mod cert, acesta este un standard comun și interoperabil, gândit pentru a stimula dezvoltarea achizițiilor electronice transfrontaliere, care permit companiilor să se conecteze cu orice tip de organizație (administrație publică sau entitate privată), indiferent de locația acesteia sau de sistemele pe care le folosește. Scopul acestei rețele este acela de a crea o piață unică și globală de achiziții.
Ce înseamnă OpenPeppol?
OpenPeppol este numele organizației care a dezvoltat și a promovat implementarea standardelor pentru procesele de eAchiziții pentru ca acestea să poată fi folosite de către guverne, business-uri și furnizorii de tehnologie ai acestora, cu scopul de a asigura schimbul facil de documente electronice de achiziție între partenerii comerciali (care astăzi reprezintă rețeaua Peppol).
Cine folosește Peppol astăzi?
Deși Peppol a fost dezvoltat ca și standard european, acesta este folosit astăzi în 34 de țări din Europa și din alte părți ale globului, inclusiv în Australia, Noua Zeelandă, Canada, Singapore și SUA. Autoritățile Peppol sunt localizate în 17 părți diferite ale lumii.
Cei 3 piloni ai Peppol

Rețeaua
Rețeaua Peppol reprezintă arhitectura folosită pentru a permite furnizorilor de servicii (Service Providers) certificați să trimită și să primească documente conforme cu Specificațiile de Interoperabilitate (Business Interoperability Specifications - BIS) în numele clienților lor.

Specificațiile Documentare
Specificațiile de Interoperabilitate Peppol (Business Interoperability Specifications - BIS) stabilesc standarde documentare comune (bazate pe UBL), pentru a asigura interoperabilitatea între toate Punctele de Acces (Access Points) din Rețea.

Cadrul Legal
Specificațiile care privesc Guvernanța Peppol reprezintă cadrul legal în interiorul căruia are loc activitatea Peppol, asigurând interoperabilitatea dintre mai mulți parteneri comerciali.
Ce este un Peppol Access Point Service Provider?
Conectarea la rețeaua Peppol se realizează prin intermediul unui Peppol Access Point certificat de către Asociația OpenPeppol, cum ar fi DocProcess, care permite utilizatorilor să realizeze schimburi de documente conform specificațiilor Peppol. Acest principiu este similar cu un furnizor de servicii de telefonie, care își conectează clienții la o rețea de telecom.
Cum funcționează Peppol?
Rețeaua Peppol se bazează pe pe un model în 4 unghiuri. Acest model de conectare necesită ca atât expeditorul, cât și destinatarul să trimită și să primească documente printr-un Peppol Access Point (furnizor de servicii). Cele "4 unghiuri" din discuție sunt: expeditorul, destinatarul și furnizorii acestora de servicii.
SMP este un registru descentralizat, care oferă informații despre punctele de acces (access points) și tipurile de mesaje pe care un destinatar Peppol le poate primi.
Fiecare partener comercial are un ID unic, sub forma unui URL, care se găsește în SML. Cu ajutorul acestui element de identificare, un Access Point localizează SMP-ul corect și, prin intermediul acestuia, Access Point-ul celuilalt destinatar.

De ce să alegi DocProcess ca furnizor de servicii de tip Peppol Access Point?
Te conectezi rapid și ușor
Îți facilităm conectarea rapidă la Rețeaua Peppol pentru ca tu să poți realiza schimburi de documente în mod facil și sigur, cu orice partener comercial din această rețea.
Reduci costurile de conectare
În rețeaua Peppol, precum și prin intermediul platformei noastre, facturile tale sunt trimise dintr-un sistem către altul fără intermediar uman. Acest lucru face ca procesul să fie mai sigur, mai rapid și mai ieftin pentru tine și pentru toți partenerii tăi comerciali.
Crești gradul de fiabilitate a mesajelor
Realizăm verificări extinse la nivel de conținut și format, pentru ca tu să fii sigur că orice document trimiți sau primești este fără erori, conform cu regulile de business și cu reglementările locale.
Proces mai simplu pentru tine și partenerii tăi
Te conectăm cu partenerii tăi comerciali, indiferent de sistemele lor de facturare și de formatele dorite (hârtie, PDF, EDI, XML, etc.). Soluția noastră este compatibiliă cu peste 200 de sisteme ERP și formate solicitate de către Peppol.
Accelerezi înrolarea furnizorilor și ROI-ul proiectelor
Coordonăm înrolarea oricăruia dintre partenerii tăi comerciali aflați în afara rețelei Peppol, pentru ca tu să poți lucra cu întregul tău ecosistem de business 100% digital.
Ai vizibilitate completă asupra proceselor tale de business
Urmărește traseul documentelor pe care le transmiți/primești cu ajutorul mesajelor de status în timp real. În plus, datorită funcției de pistă de audit, ai acces la întregul istoric al documentelor tale.
